5 lucruri de care Clujul (mai) are nevoie ca să fie smart pe bune

CV-ul Clujului, cu 10 ani în Uniunea Europeană (oficial în Vest, adică) și cu 100 de ani în România (oficial în Est, adică), se reflectă clar și în viața sa de zi cu zi și în mentalitatea și aspectul orașului printr-un șir de contraste.

Pe de o parte, Clujul își arogă aerul de oraș occidental, „ca afară”: e smart, cool și glamorous. Pe de altă parte, orașul e plin de probleme balcanice și de „românisme” pe care, oricât s-ar strădui promotorii brandului său, nu le pot ascunde.

Mulți tind să vadă tot ce e vestic drept progresist, pozitiv și demn de încurajat și tot ce e estic drept rușinos, retrograd și demn de a fi înăbușit. Cred că trebuie să ieșim din logica asta, întrucât unele dintre importurile occidentale sunt, fără îndoială, maligne (vezi punctul 5, de exemplu).

Ca să fie smart pe bune, ca să fie fain și bun, Clujul nu trebuie să se împânzească de tehnologie scumpă. E nevoie de altceva.

1. Interconectarea regională

Clujul nu e legat prin autostrăzi de niciun oraș mare, precum Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Timișoara, Brașov sau Iași. Nu mai vorbim de București ori Budapesta.

Lipsa infrastructurii rutiere în Transilvania lui 2018 face din regiune o aberație europeană. Faptul că autostrăzile „n-au fost niciodată o prioritate” aici, ca să citez un ministru din trecut, arată cât de slabi sunt politicienii Clujului și ai Ardealului.

Creșterea Clujului se datorează, în mare parte, forței de muncă și intelighenției din zonele învecinate, iar dezvoltarea sa viitoare nu va putea fi susținută fără o bună relație cu acestea.

2. Să vină turiștii. Da, inclusiv turiștii unguri.

Potențialul de hub turistic și de transport al Clujului a fost ignorat cu îndârjire. Cel care aterizează la Cluj – români sau turiști străini – ar trebui să ajungă ușor în Maramureș, Alba ori măcar la obiectivele din județ.

Autoritățile locale și județene din zonă sunt lovite de autism când vine vorba de a colabora unele cu altele. Zona metropolitană a Clujului s-a împotmolit pe motive de orgolii de politicieni. A fost nevoie de câțiva ani ca să existe o linie de transport public directă între gară și aeroport. Despre interconectarea cu traficul feroviar nici nu poate fi vorba.

În plus, turiștii care vin la Cluj din Ungaria preferă zonele rurale din jur și evită cu delicatețe orașul (de parcă oamenii lui Funar ar sta și acum la pândă) — cu excepția unor obiective grijuliu alese, precum statuia lui Matia, vreo două biserici și Cimitirul Central. Orașul nu și-a rezolvat nici acum complexele maghiarofobe.

3. Praful cel de toate zilele

Clujul e posh, mănâncă la restaurante cochete cu meniuri sofisticate și face afaceri pe bani frumoși, dar nu se spală pe picioare. Standardele sistemului de curățenie din oraș au rămas aceleași ca în urmă cu 20 de ani. Pantofii scumpi ai doamnelor de afaceri care ies în oraș la night life nu pot face mulți pași pe jos, că se prăfuiesc imediat.

O pojghiță mată, gri, se întinde uniform pe trotuare, pe asfalt, pe autobuze, pe mașini și pe pereții clădirilor. Primăvara e cel mai rău, pentru că regula e, „nu spălăm, că poate mai ninge”. Clujeanul de rând ar fi preferat ca, mai degrabă decât „primul oraș smart din România”, să fie primul oraș curat din România.

Sunt convins că oamenii ar fi dispuși să plătească un pic mai mult pe taxa de salubritate și să aibă străzi curate ca în Germania și Suedia (unde, apropo, ninge mai mult ca aici), decât să dea bani la spălătoriile auto sau la spitalul de Pneumoftiziologie din cauza prafului de pe străzi.

4. Cultura comunicării autorităților

Angajații instituțiilor publice sau plătite din bani publice trebuie să învețe să comunice mai civilizat. Impolitețea controlorilor de bilete, spre exemplu, e legendară. Sunt lăudabile eforturile compania care face managementul transportului public de a acoperi toate zonele orașului și de a respecta programul cu punctualitate.

Dar firma n-a arătat niciodată că ar fi investit în PR și în educarea propriilor săi angajați în ce privește comunicarea. Politețea controlorilor de bilete și ținuta șoferilor sunt detalii care, totuși, fac diferența.

Desigur, în aceeași categorie intră comunicarea polițiștilor, a doamnelor de la ghișeele ANAF ori de la primărie.

5. Om bogat, om sărac

Când nivelul de trai crește, cresc și discrepanțele economice și sociale. Orașul trebuie să facă eforturi mai mari pentru a avea grijă de cei năpăstuiți de soartă, de criza financiară, de boală ori de culoarea pielii.

Categoria celor care nu lucrează în domeniile cool ale orașului și care nu-și mai permit costurile nivelului de trai dintr-un oraș tot mai exclusivist și mai gentrificat e în creștere. Tot mai mulți sunt împinși spre periferie ori spre alte localități. În iernile geroase, oamenii fără adăpost continuă să moară pe străzile din Cluj.

Avizi de a înghiți tot mai mult din cultura și modul de viață occidental, riscăm să înghițim și ce e rău. Eu, unul, n-aș vrea să trăiesc într-un Cluj în care poliția te amedează, ca în unele orașe americane, dacă dai de mâncare porumbeilor și homleșilor.