Cardinalul clujean Iuliu Hossu și alți șase episcopi greco-catolici vor fi beatificați. Papa a autorizat promulgarea decretului

Papa Francisc a recunoscut că cei șapte ierarhi români, printre care și Iuliu Hossu, au fost martiri, în perioada 1950-1970, ai regimului comunist și a autorizat promulgarea decretului de beatificare a lor.

Preotul clujean Daniel Avram spune că aceasta este ultima etapă a procesului de beatificare și că Suveranul Pontif a autorizat promulgarea decretului.

„Prin această hotărâre, prin această promulgare a decretului de beatificare se încheie un proces mai lung, care s-a întins pe mai mulți ani de zile, un proces numit de beatificare, și ceea ce putem cunoaște cu siguranță de astăzi că acest eveniment, această beatificare, va avea loc, cu siguranță. Locul în care se va desfășura evenimentul în sine… noi ne-am dori să se petreacă la Blaj, atunci când Papa Francisc va vizita Biserica noastră, la Blaj, în 2 iunie anul curent. Dar așteptăm confirmarea oficială din partea Sfântului Părinte, dar lucrul cel mai important acesta este: că s-a aprobat promulgarea decretului”, a declarat, pentru EBS Radio, purtătorul de cuvânt al Eparhiei de Cluj-Gherla, preotul Daniel Avram.

Acesta a menționat că demersurile de beatificare au început de aproximativ zece ani, însă au fost îngreunate de găsirea unor documente cu privire la viața celor șapte episcopi. Preotul a menționat totodată că modelul de credință al ierarhilor poate reprezenta un exemplu pentru credincioșii oricărei confesiuni.

După ce beatificarea va avea loc, cei șapte episcopi greco-catolici vor fi trecuți în calendare.

Cardinalul clujean Iuliu Hossu a rămas imaginea-simbol a Unirii din 1918. El a fost cel care a citit în fața celor 100.000 de români adunați la Alba-Iulia proclamația de Unire a Transilvaniei cu România. Erou în 1918, simbol de credință pe parcursul întregii vieți, Iuliu Hossu și-a împărțit ultimii 30 de ani de viață între închisoare și domiciliu forțat.

Citește și: DE UN SECOL ÎMPREUNĂ | Cardinalul clujean Iuliu Hossu, imaginea-simbol a Unirii din 1918

Ovidiu Cornea