Postura corectă contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului

Spatele drept, privirea înainte! Aceste cuvinte sunt folosite adesea ca o încurajare în momentele dificile. Şi nu întâmplător, pentru că, după cum spun specialiştii, apăsările sufleteşti, preocupările cotidiene se răsfrâng şi asupra atitudinii noastre. E valabilă, însă, şi viceversa: o postură corectă, potrivită, ne creşte stima de sine şi ne scapă de durerile lombare sau cervicale.

 

Coloana noastră vertebrală este, din punct de vedere fiziologic, o regiune a corpului extrem de importantă, care protejează măduva spinării – esenţială în menţinerea mai multor funcţii din organism. De aceea, o postură corectă, respectiv menţinerea spatelui drept în ortostatism, reprezintă o condiţie sine-qua-non în procesul de dezvoltare armonioasă a sistemului nervos şi a întregului organism.

“Postura verticală înseamnă o învingere continuă a gravitaţiei la care participă foarte mulţi muşchi. Însă, după o perioadă îndelungată, bineînţeles că intervine oboseala, ca şi în cazul poziţiei în şezut, şi este necesar să ne relaxăm. Iar acest lucru este simplu. Pe un plan dur, orizontal, ne întindem şi stăm aşa 15 – 20 de minute. Spatele nostru se va relaxa şi, în acelaşi timp, această poziţie va disipa toată tensiunea acumulată de-a lungul zilei”, ne-a spus Iuliana Dabija, nutriționist și psihonutriționist, sportivă de performanță, antrenor personal și de grup, dar și consilier în dezvoltare personală.

Tot pentru relaxare, dar şi pentru a corecta poziţia vicioasă a spatelui, sunt utile şi exerciţiile de yoga, stretching sau tai chi. “Unii oameni se trezesc dimineaţa cu tensiune mai ales în zona cervicală. Este important să adoptăm o poziţie confortabilă şi relaxantă în timpul somnului. Însă mai nou, poziţia deformată a coloanei o dobândim din cauza gadgeturilor şi în special a telefonului asupra cărora stăm aplecaţi mult timp, nemaifiind atenţi la poziţia corectă”, atenţionează specialistul.

Iar o poziţie corectă a spatelui o avem atunci când “se formează o linie verticală dreaptă de la nivelul umerilor la nivelul şoldurilor, iar gâtul este aliniat cu restul corpului”. Rigiditatea musculară, sedentarismul, dar şi o anumită slăbiciune musculară ne influenţează în mod negativ postura. Însă nu doar factorii externi se răsfrâng asupra poziţiei corpului, ci şi stările noastre interioare.

“Unii oameni spun că, în anumite momente, au senzaţia că ţin pe umerii lor toată lumea. Deşi este doar o percepţie, aceasta ne schimbă nu doar starea de spirit, ci şi poziţia corpului. Pur şi simplu ne aplecăm de spate atunci când ne frământă ceva. Aşadar, atenţie cu ce ne hrănim nu doar stomacul, ci şi mintea şi inima”, ne-a sfătuit Iuliana Dabija.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: