Bogdan Lobonț nu mai este antrenorul Universității Cluj
Reprezentanții clubului au anunțat la finalul săptămânii trecute că s-au despărțit amiabil de tehnicianul care i-a pregătit pe studenți în ultimele șase luni.
Reprezentanții clubului au anunțat la finalul săptămânii trecute că s-au despărțit amiabil de tehnicianul care i-a pregătit pe studenți în ultimele șase luni.
Antrenorul Universității Cluj, Bogdan Lobonț, a declarat, la finalul partidei pierdute de studenți pe Cluj Arena în fața echipei CS Mioveni, scor 1-2, că își asumă toate rezultatele obținute de echipă.
Jucătorii Universității Cluj au participat la primul antrenament din acest an, desfășurat sub comanda lui Bogdan Lobonț.
Staff-ul tehnic și o parte din fotbaliștii Universității Cluj au efectuat, în această dimineață, analizele medicale premergătoare reluării returului ligii secunde.
Fotbaliștii Universității Cluj se reunesc joi, după o vacanță de o lună, pentru primul antrenament din acest an sub comanda lui Bogdan Lobonț și a lui Adrian Iencsi.
Bogdan Lobonț a spus astăzi la Cluj că este bucuros că își începe aventura ca antrenor al Universității. El va prelua echipa de la începutul anului viitor.
Clubul FC Universitatea Cluj anunță că a ajuns la un acord cu fostul internațional Bogdan Lobonț, care va deveni antrenorul echipei din 1 ianuarie 2019.