Autobuzele școlare revin pe trasee, în Cluj-Napoca
Elevii din toate zonele orașului vor fi transportați la școală și înapoi acasă cu autobuze speciale, începând de marți.
Elevii din toate zonele orașului vor fi transportați la școală și înapoi acasă cu autobuze speciale, începând de marți.
Toate școlile din județul Cluj beneficiază de sisteme de pază, cu personal sau camere video, iar profesorii de serviciu îi supraveghează în pauze pe elevi.
Autoritățile clujene caută soluții pentru ca transportul elevilor din mediul rural la școală să fie cât mai sigur.
Uniunea Europeană alocă 18 milioane de euro pentru distribuirea de lapte, legume și fructe în școlile românești.
Familiile vulnerabile aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală pot ridica, gratuit, ghiozdane și rechizite de la sediul de pe strada Venus.
Școala de vară ,,Cluj Letters Summer School 2019″, organizată de Facultatea de Litere a Universității ,,Babeș-Bolyai”, le-a oferit elevilor de liceu o atmosferă studențească autentică în a doua parte a acestei luni. Scopul principal al proiectului a fost încurajarea elevilor de a-și continua studiile, după promovarea examenului de bacalaureat. Activitățile principale în care au […]
87,51% dintre absolvenții de clasa a VIII-a din județul Cluj au obținut cel puțin media 5 la Evaluarea Națională.
Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Cluj, a vorbit, într-un interviu la EBS Radio, despre desele schimbări din Educație, cum ar trebui să fie plătiți profesorii și despre faptul că elevii care nu ajung la școlile pe care și le doresc nu trebuie să fie demoralizați.
Conform datelor publicate astăzi, în județul Cluj, 669 de elevi au obținut medii peste 9. Procentul celor care luat note de trecere a fost de 87,4%.
Marți începe Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a.