S-au împlinit recent 50 de ani de la faimoasa ultimă apariție a trupei Beatles pe acoperișul studiourilor Apple din Londra. A fost atunci ultimul concert al celebrului band, într-un moment de maximă tensiune, în plină iarnă a vrajbei care a închis unul dintre cele mai importante capitole ale muzicii contemporane. Și cum fiecare final merită consemnat printr-un film, Beatles și-au urcat sculele și instrumentele pe acoperișul clădirii pentru un moment de adio ce a rămas pe peliculă și pe care, muritorii, oamenii de jos de pe trotuare, abia dacă l-au băgat în seamă.
Cântecul de lebădă avea să fie întrerupt brutal de poliție, formația nereușind să înregistreze „Let it be”, piesa care urma să promoveze ultimul lor disc. Pentru londonezi, apariția bruscă și neanunțată pe acoperiș nu a fost o noutate. În plină eră beat și pop, formațiile și artiștii își căutau mai degrabă locuri neconvenționale pentru actele lor artistice. Jefferson Airplane le-o luaseră înainte Beatlesilor cu câteva săptămâni, cântând deja pe una din uriașele clădiri din New York, decretând pacea deasupra metropolei americane: „Hello, New York! Wake up, you fuckers! Free music! Nice songs! Free love!”.
Filmul cu concertul Beatles de la Londra a străbătut timpul, trăgând după el o grămadă de legende. Se spune că a fost regizat de fiul nelegitim al lui Orson Wells, sau că emoționat, John Lennon și-a scris pe foaie propriile versuri ca să nu le uite, ba că microfoanele riscau să fie duse de vânt așa că au fost legate de stative cu ciorapi de damă. Pentru că era frig, atât John, cât și George s-au îmbrăcat cu blănuri femeiești negăsind altceva în acel moment la îndemână. Acum apare în trupă Billy Preston, un muzician de culoare din America, cel care ar fi putut fi al cincilea Beatles. Dar dincolo de orice legendă, un lucru este cert: a fost ultimul sunet înregistrat vreodată de trupa britanică, iar lucrul ăsta e mai mult decât simbolic, e o cortină trasă peste cea mai romantică, dar și creativă epocă a rockului.
Acoperișul și clădirea sunt astăzi locuri de pelerinaj ale turiștilor din întreaga lume. Locul pare încărcat încă cu o energie stranie. Ani buni, chiar și după ce studiourile Aplle au vândut clădirea, pe acoperiș s-au dus să înregistreze muzicieni extrem de importanți. S-au tras piese pentru albume semnate de Harry Nilsson, Badfinger sau Marc Bolan. Astăzi, acolo, este deschis un magazin de hăinuțe pentru copii.
Nu știu prin ce minune, în vremea copilăriei mele, în anii 80, am avut norocul să văd acest film. A fost unul dintre dintre lucrurile care m-au urmărit și mi-au pus întrebări până am devenit mare. Mi-am dorit instantaneu să fac ceva asemănător, am prospectat acoperișuri de bloc, m-am gândit cum să trag curent, pe unde să urc instrumentele. Ceea ce făcuseră Beatles mi-a părut un lucru plin de curaj și de atitudine. Să vrei ca finalul să îl trăiești sus, undeva între asfalt și cer.
Tudor Runcanu
