Sighișoara, între medieval și blues

Într-un oraș marcat definitiv de povara Evului Mediu, în Sighișoara, de treisprezece ediții, câțiva fani se încăpățânează să țină viu un festival de blues, un gen muzical fără nicio legătură cu armurile sau cavalerii. În localitate nu mai funcționează niciun fel de industrie de un amar de vreme. Celebrele fabrici de țesături sau porțelan sunt de mult istorie. Peste praful lor s-au ridicat urgent câteva mall-uri și câteva case. Nimic așadar care să amintească de tradiția locului. Avem acum aceleași promoții și produse ca în marile orașe. Consumerismul a înlocuit tot. Poate mai puțin nebunia câtorva veterani de a face la Sighișoara festivaluri de blues, muzică veche, muzică de fanfară sau chitară clasică.

La final de iarnă, după marile geruri, la Sighișoara roiesc oameni din toate cele patru puncte cardinale. O sală mică, dintr-o casă de cultură gata să se prăbușească și la propriu și la figurat, închide între ușile sale călători de la nord sau sud, într-o comuniune care a devenit tradițională.

Pe scena pe care acum o sută de ani concertau Liszt și Brahms, azi urcă o grămadă de muzicieni care ar face invidios line-up-ul oricărui festival de dincolo de ocean. Aici a cântat Johhny Winter, tot aici Eric Sardinas, Eric Bibb, Ana Popovici sau Samantha Fish, în esență tot ce poate avea bluesul mai frumos și mai spectaculos astăzi. E o chestiune paradoxală și extrem de costisitoare. Dar încă sunt oameni care își riscă buzunarele. E un mix de cultură americană în settingul medieval european. O utopie probabil, și cu toate acestea de fiecare dată sală e plină, și scena e la fel.

Probabil asta e și șansa festivalurilor de azi, să aducă în contexte imposibile evenimente muzicale majore, iar pentru noi, aici in Ardeal, evul mediu e cel mai la îndemână pretext. La Bontida se cântă și se mixează în castelul aristocratului Banffy, la Sighișoara în cetate și în imprejurimi, la Biertan se proiectează filme de groază, de asemenea într-un sit medieval.

Ceea ce diferențiază evenimentele sunt fanii, iar la Sighișoara fanii sunt toți trecuți de prima tinerețe, oameni cu burtică și experiență, care dau pentru două zile în mintea copiilor. De vină e doar muzica, iar bluesul e ca un scaiete. Ți se prinde de bluză încă de la prima strigare. Cel care a fost o dată va reveni si data viitoare. Comunicarea e directă și fără prea multe introduceri.

Sighișoara Blues Festival a trecut anul acesta de ediția superstițioasă, a treisprezecea, a rezistat așadar vremurilor. Lucrurile simple sunt cele care supraviețuiesc primele cataclismelor atomice, iar, teoretic, un gen muzical bazat pe o relație armonică între doar trei acorduri e cel mai simplu mecanism de măsurare a timpului. Veniți și la anul la festival ca să ne sincronizăm ceasurile împreună.