VIDEO | A fost aleasă piesa care va reprezenta România la Eurovision în acest an
Clujeanca Roxen va interpreta la Rotterdam piesa „Alcohol You”. Cântecul a fost ales de public şi de juriul de specialitate, în proporţie egală, de 50%.
Clujeanca Roxen va interpreta la Rotterdam piesa „Alcohol You”. Cântecul a fost ales de public şi de juriul de specialitate, în proporţie egală, de 50%.
Țambalistul Marius Preda a avut o idee. Și nu s-a lăsat până nu a pus-o în practică. Să introducă țambalul în jazz.
Cinci sute de clujeni sunt așteptați sâmbătă la cea de a 26-a ediție a Balului Operei.
Universitatea Babeș-Bolyai e în febra alegerilor în această perioadă. Prestigioasa instituție de învățământ va avea un nou rector, iar în cursă s-au înscris profesorii Daniel David și Ioan Chirilă.
Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui cea de-a 19-a ediție a Zilei Interacțiunii Om-Animal.
Șapte artiști din Cluj au fost nominalizați la premiile Uniunii Teatrelor din România. Mai mult, piesa „Chiritza în concert”, a intrat în competiția pentru „Cel mai bun spectacol”.
Magia balurilor vieneze, cu alură clasică și eleganță desăvârșită, va fi readusă pe scenă la Balul Operei.
Zeci de trupe din țară și străinătate s-au înscris la Concursul Internațional Jazz in the Park.
Pianistul Omar Sosa va urca pe scenă la Jazz in the Park alături de trupa JazzyBIT.
Bon Jovi a lansat astăzi un nou single, „Limitless”, extras de pe viitorul album al trupei.