Tinder a lansat o nouă opțiune pentru cei care își caută parteneri la festivaluri
Aplicația Tinder a lansat o nouă opțiune. „Festival Mode” este destinată celor care vor să își găsească sufletul pereche la festivaluri.
Aplicația Tinder a lansat o nouă opțiune. „Festival Mode” este destinată celor care vor să își găsească sufletul pereche la festivaluri.
Basorelieful care reprezintă chipul regelui Decebal, amplasat pe versantul munţilor care străjuiesc zona Cazanele Dunării, va fi la iluminat permanent pe timpul nopţii.
Rapperul canadian Drake a câștigat cele mai multe trofee în cadrul ediției de anul acesta a ceremoniei Billboard Music Awards.
O echipă de studenți ai Universității Tehnice din Cluj a lansat un dispozitiv care permite hrănirea animalelor de companie, de la distanță, cu ajutorul tehnologiei.
A treia și ultima peliculă din seria „Avengers/ Răzbunătorii”, a avut premiera de gală în Cetatea filmului. Unul dintre cele mai așteptate filme ale acestui an, „Avengers: Endgame”, va apărea în cinematografe în 25 aprilie.
Victor Șera se pregătește să urmeze o carieră în IT, dar nu a putut să uite prima dragoste, limba latină.
A început licitația pentru studiile de pre-fezabilitate, fezabilitate și impact asupra mediului în vederea realizării metroului și trenului metropolitan din Cluj.
40.000 de semnături. Atât a strâns în patru zile o petiție online prin care se cere ca prima gaură neagră fotografiată vreodată să poarte numele muzicianul american Chris Cornell, autorul piesei „Black Hole Sun”.
Primăvara își intră încet în drepturi și la munte. Mai multe fotografii cu frumoasele brândușe aurii, care au înflorit pe traseul Valea Vinului din Parcul Național Munții Măcinului au fost făcute de specialiștii Romsilva.
Spectacol vizual în Grădina Botanică din Cluj-Napoca. În această perioadă colecția de lalele, cea mai mare de până acum, poate fi admirată în toată splendoarea.