Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a stabilit că liderii din cadrul Uniunii Europene se vor reuni pe data de 25 noiembrie pentru a semna acordul privind termenii de retragere a Marii Britanii din blocul comunitar.
Guvernul de la Londra a ajuns la un acord privind termenii retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a transmis premierul Theresa May, după o şedinţă specială cu membrii Cabinetului.
Aeroporturile europene vor fi afectate dacă nu se va conveni asupra unor măsuri concrete privind traficul de pasageri și mărfuri între Uniunea Europeană și Marea Britanie după momentul martie 2019.
Negociatorul șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a declarat că un acord privind Brexitul este „posibil” și „realizabil” în următoarele opt săptămâni.
59% dintre participanții la un sondaj realizat în lunile iunie și iulie ar susține rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană dacă s-ar organiza un nou referendum privind Brexit, în timp ce 49% ar vota pentru ieșire.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană i-ar putea determina pe scoțieni să voteze în număr mai mare în favoarea independenței față de Marea Britanie, arată un sondaj de opinie, relatează Reuters, citat de Mediafax.