Florentin Crihălmeanu: „Să insuflăm speranța și celor care se simt dezamăgiți și fără perspective”
Crăciunul, sărbătoarea Nașterii lui Iisus, reprezintă mai mult decât o simplă reîntoarcere în timp, în fiecare an.
Crăciunul, sărbătoarea Nașterii lui Iisus, reprezintă mai mult decât o simplă reîntoarcere în timp, în fiecare an.
Să citești Biblia este un lucru foarte important pentru orice creștin, dar nu numai, pentru că poate oferi răspunsuri la frământările cu care se confruntă fiecare, susține Mitropolitul Clujului.
Avem mâncăruri specifice sărbătorilor, la televizor se difuzează filmele potrivite, de ce n-ar exista și o aplicație dedicată Crăciunului.
Cum de Sărbători bradul devine atracția principală a casei, și decorațiunile trebuie alese cu atenție. Designerii ne sfătuiesc să optăm pentru obiecte realizate din materiale naturale, în timp ce artiștii vin cu propuneri inedite.
Sute de copii, însoțiți de părinți ori cadre didactice, călătoresc zilnic între Cluj și Huedin cu trenul Moșului.
Mii de pomi, crescuți în pepiniere specializate, sunt expuși pe platoul de lângă stadionul Cluj Arena.
„All I Want for Christmas is You”, varianta interpretată de cântăreața americană Mariah Carey, e cea mai enervantă melodie de Crăciun, potrivit rezultatelor unui sondaj din Marea Britanie.
În această perioadă weekend-urile sunt ideale pentru o escapadă la cele mai frumoase târguri de Crăciun din țară.
Târgul de Crăciun care a animat mai bine de o lună centrul Clujului, s-a închis oficial, dar căsuțele la care se vând produse tradiționale vor fi deschise și în această seară, când în Piața Unirii are loc un spectacol de Revelion.
Mariah Carey a stabilit un record de accesare online cu piesa sa de Crăciun din anul 1994 „All I Want For Christmas Is You”.