Laborator IOT la UBB. Studenții îl vor folosi pentru a crea proiecte inovative
Studenții Universității Babeș-Bolyai au de acum un spațiu unde vor își vor putea pune noile idei în practică. Investiția se ridică la 40.000 de euro.
Studenții Universității Babeș-Bolyai au de acum un spațiu unde vor își vor putea pune noile idei în practică. Investiția se ridică la 40.000 de euro.
O aplicație care îi ajută pe alegători să înțeleagă contextul alegerilor prezidențiale a fost creată de cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai.
Studenții UBB s-au clasat pe locul II, la egalitate cu echipa Universității Georgetown din Washington DC, la o competiție intenațională.
Universitatea vârstei a treia și-a deschis azi porțile. Peste de 80 de clujeni, dintre care unul are aproape 93 de ani, s-au înscris la cursuri.
Seniorii clujeni vor avea parte de cursuri în care sunt învățați cum să își gestioneze bugetul sau cum să aibă o alimentație echilibrată.
Peste 300 de elevi care provin din orașe din Transilvania experimentează viața de student la Universitatea Babeș-Bolyai în aceste zile.
Universitatea Babeș-Bolyai se află pe primul loc între universitățile românești incluse în clasamentul britanic Times Higher Education 2020.
Universitatea Babeș-Bolyai devine prima instituție de învățământ superior din țară care și-a monitorizat nivelul de radon din propriile spații.
400 de locuri bugetate și peste 5.500 cu taxă sunt disponibile în cadrul sesiunii de toamnă a admiterii la UBB.
Universitatea Babeș-Bolyai este cea mai bine clasată instituție de învățământ din România, în Top Shanghai 2019.